Reperul, ca vis

Din amintirea unui Decembrie,

reper de altă viață, ție, Delia

Dacă mi-aș dori să cred în vis,
Tu mi-ai fi motiv la îndemână,
Că ne-am încropit un paradis
Printr-o simplă strângere de mână.

Timpul s-a oprit, surprins, în loc,
Ne lăsa desprinși de-a lui măsură,
Presimțea că nu-i deloc un joc
Ci fireasca vieții aventură.

Nu aveam în nici un fel trecut,
Doar prezentul ne era emblemă,
Dar din prima clipă ne-a plăcut
Să ne fim un dar, nu o problemă.

A fost totul fără de motiv,
Şi cuvinte ne-am avut puține,
Când instinctul clar și obiectiv
Nu s-a mai putut deloc abține.

Gestului cu sens nedefinit
Înțeles, i-ai dat, și anvergură,
Că, simțindu-mi rostul ispitit,
Ne-am trezit surprinși de conjunctură.

Când era deja un fapt real
Omeneasca noastră-mpreunare,
Mi-arătai că n-ar fi anormal
Dacă faptei chiar ne-am fi urmare.

Şi au fost de toate câte-n gând
Zămisleau dorințe spre-mplinire,
Te porneai ca flacără arzând
Și ardeam și eu spre înnoire.

Fără de motiv, la fel, mereu,
Tu erai și vis și fantezie,
Şi, prin tine, deveneam și eu,
Împăcat cu-a vieții-mi frenezie.

Nefiresc ar fi să cred în vis,
Nefiresc ar fi să uit de tine,
Chiar și azi îmi spui, direct, concis,
Că în Cer te știi mereu cu mine.